"The Rumanians posses to the highest degree the capacity of receiving the blows of destiny while relaxed. They fall artfully, soft and loose in every joint and muscle as only trained in falling can be. The secret of the art of falling is, of course, not to be afraid of falling and the Rumanians are not afraid, as western people are. Long experience in survival has taught them that each fall may result in unforeseen opportunities and that somehow they always get on their feet again."
Activitatea civică pentru români e mai mult un film presărat cu multe superstiţii şi rugăciuni. Stă omul la televizor, se minunează, îşi scuipă în sân în timp ce-şi face o cruce privind către cer (sau tavan, mă rog) şi apoi spune resemnat "Doamne, în ce ţară trăim!" Rar mai ajunge să fie indignat cu adevărat, atunci când nimeni nu se mai aşteaptă. Ceva i s-a întâmplat, ceva îl roade direct, altfel ar repeta activitatea mai sus descrisă. A fi implicat în activităţi altruiste e ceva străin lui, nu ştie cu ce se rumegă. A lupta, sub diferite forme, pentru dreptul altcuiva e iar străin lui. Oare excepţiile nu fac decât să întărească regula sau arată un trend de schimbare?
Ai un prim-ministru plagiator, ei şi ce? A furat trei cuvinte, alţii au furat cu vagoanele şi nimeni nu a mai zis nimic. Spălare de bani, ei aş! Doar două apartamente şi-un bolid? Să fim serioşi, nu se face să te deranjezi, zice românaşul nostru.
Oare iar e momentul să fim artişti în căzătura noastră fatidică, atât de mult exersată de-alungul istoriei precum genial scria Rosie G Waldeck in cartea ei Athene Palace?
