...începe hipnagogic, cathartic, cu sunete de umbre pierdute de
soare, căutate de lună, cu plâns tânguit de mierlă psihotropică, cu bătăi de
tobe sacadate ca într-o lume învăluită de hedonism. Peste toate acestea vântul
adaugă o aromă de melancolie revărsată parcă din pădurile ecuatoriale care în
loc de copaci au trupuri de femei exotice si lubrice ce se mişcă sub un cer de
roşu aprins, dulce mefistofelic si ameţitor. Prins de psihedelsimul ritmului, eşti
ameţit ca după un drog puternic, ca după un amor interzis şi lasciv în care
corpurile amanţilor au dansat într-o transpiraţie concupiscentă produsă de mişcări
onctuase, din ce in ce mai obscene. Când crezi că toate se vor termina aşa
cum au început, lent, în mişcări murmurate tânguios, totul se schimbă brusc în
ritmuri insidioase, apoplectice, isteroide, ce oblitereaza ineluctabil gândirea
coerentă, ca într-o abluţiune sacră. Şi atunci lumea, aşa cum e ea, dispare, lăsându-te
singur fără nicio urmă de regret, fără ca măcar o lacrimă să-ţi taie obrazul.
Paradoxal, abia acum când mintea iţi e complet sub efectul orgiastic şi
îngropată ca-ntr-un cavou în propriul ei piamater, iţi dai seama cât de futile
sunt concepţiile, religiile şi aspiraţiile acestei lumi în care trăieşti ca să
mori.
Parcă totul se termină dar simţi cum
intri în sevraj şi ca într-un vis oniric mai vrei şi iar mai vrei...