luni, 23 noiembrie 2015

Tresărire

...începe hipnagogic, cathartic, cu sunete de umbre pierdute de soare, căutate de lună, cu plâns tânguit de mierlă psihotropică, cu bătăi de tobe sacadate ca într-o lume învăluită de hedonism. Peste toate acestea vântul adaugă o aromă de melancolie revărsată parcă din pădurile ecuatoriale care în loc de copaci au trupuri de femei exotice si lubrice ce se mişcă sub un cer de roşu aprins, dulce mefistofelic si ameţitor. Prins de psihedelsimul ritmului, eşti ameţit ca după un drog puternic, ca după un amor interzis şi lasciv în care corpurile amanţilor au dansat într-o transpiraţie concupiscentă produsă de mişcări onctuase, din ce in ce mai obscene. Când crezi că toate se vor termina aşa cum au început, lent, în mişcări murmurate tânguios, totul se schimbă brusc în ritmuri insidioase, apoplectice, isteroide, ce oblitereaza ineluctabil gândirea coerentă, ca într-o abluţiune sacră. Şi atunci lumea, aşa cum e ea, dispare, lăsându-te singur fără nicio urmă de regret, fără ca măcar o lacrimă să-ţi taie obrazul. Paradoxal, abia acum când mintea iţi e complet sub efectul orgiastic şi îngropată ca-ntr-un cavou în propriul ei piamater, iţi dai seama cât de futile sunt concepţiile, religiile şi aspiraţiile acestei lumi în care trăieşti ca să mori.

Parcă totul se termină dar simţi cum intri în sevraj şi ca într-un vis oniric mai vrei şi iar mai vrei...