"Dacă ceva
poate fi distrus de adevăr, atunci merită să fie distrus de adevăr." Carl
Sagan
În
weekendul trecut am mers cu clasa fiicei mele într-o excursie de o zi la
Coşeşti, un sat argeşean. Copiii au avut şansa să socializeze, să alerge, să-şi
depăşească temerile, să râdă şi să fie fericiţi. Pe scurt, să fie copii.
Totul a
fost frumos, până când am fost rugat să le spun copiilor legenda lui Manole,
din moment ce am oprit la celebra mănăstire Curtea de Argeş.
Ca multe
legende româneşti, asta e de o tâmpenie excesivă. Ideea se bazează pe
sacrificiul suprem şi modul în care unii încearcă să o scalde, că nu trebuie
interpretată ad litteram, că nu e vorba de o crimă, e total greşit. Degeaba îi
spui tu unui copil de 6 sau 7 ani că legenda trebuie interpretată metaforic după ce în prealabil îl mai plimbi şi pe la moaştele făcătoare de minuni. Mintea
copilului e total acaparată de poveşti fantasmagorice. E absurd să-ţi duci
copilul la moaşte, să-i prezinţi o poveste inventată de biserica română ca
fiind adevărată şi apoi să-i ceri aceluiaşi copil să-ţi facă diferenţa între o
legendă şi realitate. Această barieră este pe deplin pierdută în mintea unui
copil care poate fi uşor manipulată. Se numeşte abuz.
În faţa mea
aveam vreo 20 de copii care mă ascultau cu mare curiozitate. Le-am spus toată
povestea, fără să omit ceva din legendă. Au fost atenţi, au memorat. Când le-am
spus că pot auzi plânsul Anei de dincolo de ziduri cei mai mulţi dintre ei
şi-au lipit urechile de zidul bisericii, au făcut linişte şi au ascultat
secunde bune în speranţa că o vor auzi pe Ana plângând.
În acest
moment m-am îngrozit realizând cât de uşor te poţi juca cu mintea lor, cât de
uşor îi poţi îndoctrina şi cât de uşor îi poţi avea de clienţi pentru tot
restul vieţii. Iar BOR-ul ştie asta foarte bine.
Dar să
revin la această legendă. Totul începe cu un prinţ care doreşte să construiască cea mai frumoasă biserică din ţara lui, că doar nu ai fi vrut să
construiască o universitate. Pentru asta angajează o echipă de 10 meşteri care
sunt informaţi că în cazul unui eşec vor plăti cu viaţa lor. Evident că din
cauza locului bântuit, tot ce este construit ziua se dărâmă noaptea. Asta până
când Manole are un vis pe baza căruia - de câte ori nu aţi auzit adulţi
în toată firea spunând că au visat un lucru care ulterior s-a adeverit, decide
cu colegii săi să facă un sacrificiu uman. De aici rezultă că ăştia nu prea
erau sănătoşi la cap. Cum să omori tu o femeie pentru o biserică?! Nu-ţi dă
prin cap sa pui acolo o păpuşă, un miel măcar? Nu, tu vrei o femeie, mai mult
decât atât, o rudă foarte apropiată. Antropomorfismul pe semne le era total str
Nu-i nicio
surpriză că prima care vine către locul cu pricina este Ana, soţia lui Manole.
Meşterul se pune pe rugat iar Dumnezeu încearcă să o oprească pe Ana de două
ori dar nu reuşeşte. De aici rezultă impotenţa zeului creştin. Parcă era atotputernic. Dar să trecem peste contradicţii.
Povestea
continuă cu Manole care o minte pe Ana şi în felul acesta reuşeşte să o
zidească in pereţii bisericii. Milă? Moralitate? Viaţă? Toatea astea sunt
valori care nu există. Dumnezeu (a se citi instituţia bisericii) vrea biserici
cu orice preţ, nu se împiedică de viaţa unei femei. Astfel, celebra mănăstire
este terminată. Drept mulţumire prinţul îi lasă pe meşteri suspendaţi pe
acoperiş de unde toţi se aruncă şi mor. Oare unde era Dumnezeul lor ca să-i
salveze? Nu îi aduseseră lui (sau "Lui" dacă eşti sensibil)
sacrificiul suprem, nu era suficient ca să-i salveze? (dispari cu
"necunoscute sunt căile Domnului") Tennessee Williams pe bună dreptate
spune că "toate teologiile vestice se bazează pe un Dumnezeu senil şi
delincvent".
Este o
legendă plină de fracturi logice care îşi contrazice chiar şi cultura creştină
din care se trage, vezi impotenţa lui Dumnezeu în încercarea de a o opri pe
Ana. E o legendă care nu preţuieşte viaţa unui om mai mult decât o biserică,
care cere sacrificu uman sub forma femeii, vezi statutul femeii creştine de-a
lungul secolelor. Concluzia este că orice e permis ca să îl slujeşti pe
Dumnezeul adevărat. Or, câte crime nu s-au făcut, câte războaie nu s-au dus în
numele acestui concept? Atunci când îndoctrinarea începe la vârste fragede nu
vei face diferenţa între un lucru just şi o elucubraţie religioasă. Sunt atras
de oamenii inteligenţi, foarte culţi, care prezintă acest clivaj în
personalitatea lor, un clivaj între o capacitate extraordinară de a pune
punctul pe "i" în probleme sociale, filozofice sau de altă natură şi
incapacitatea lor de a discerne realitatea de fantasmagoriile religioase.
Curtea de
Argeş este cunoscută şi pentru faptul că găzduieşte moaştele sfintei Filotea (nu Filoftea cum greşit spun creştinii), o fată de 12 ani care acum 800 de ani a fost omorâtă de tatăl ei
pentru că îi ajuta pe cei săraci. În momentul în care trupul ei a căzut
neînsufleţit la pământ, nimeni nu a putut să-l mişte până când numele oraşului Curtea de
Argeş nu a fost pomenit de preoţi în rugăciuni. Problema e că ulterior moaştele au fost plimbate şi
prin alte oraşe. Evident, sfânta nu a mai avut nimic împotrivă. Subit,
călătoriile deveniseră un hobby pentru ea.
Povestea
este foarte înduioşătoare. Cine poate spune ceva împotriva unei fete inocente
şi creştine omorâtă cu sânge rece de tatăl ei? Nimeni. Doar o întrebare mă
roade, oare cum se numesc copiii abuzaţi de biserica română de-a lungul
secolelor? Oare cum se numesc robii minori deţinuţi de biserică şi separaţi
de părinţii lor? Oare câţi dintre copiii abuzaţi sexual de preoţi au ajuns
sfinţi? Când îşi va
cere BOR-ul scuze pentru cruzimea din anii respectivi?
La o zi
după excursie am discutat cu Erika despre legendă, am întrebat-o dacă fost
corect ce a făcut Manole, de ce nu a salvat-o Dumnezeu pe Ana, dacă acest zeu a
greşit sau nu. Am vorbit despre moaşte, cum au apărut ele, semnificaţia lor,
faptul că alte religii nu cred în aşa ceva. Vă garantez că la ora de religie copiii nu
vor discuta aşa ceva, raţionalul fiind lăsat de izbelişte. Li se va spune că e
bine să se închine, că e bine să pupe moaşte, că e bine să facă asta sau aia,
dar nu li se va spune şi de ce. Astfel, când ei vor deveni adulţi îşi vor lua copiii la
biserică, iar la rândul lor aceştia vor deveni clienţi fideli ai BOR-ului. Repet ce am mai scris şi
aici,
religia eşuează să-i înveţe pe copii cum să gândească critic, raţional şi
logic. Îi învaţă că a crede în ceva care nu poate fi susţinut de argumente este
nu doar acceptabil, ba chiar o virtute. Moral, li se induce ideea că acceptând
suferinţele unei alte persoane (Isus) ei pot fi exoneraţi de faptele lor.
Mintea unui copil este foarte uşor de manipulat, aşa că a-i învăţa ceva care nu
se bazează pe realitate este imoral şi iresponsabil deoarece nu au ajuns la
vârsta la care pot evalua singuri lucrurile şi nici nu pot deduce o concluzie
bazată pe un raţionament critic.
Legendele,
poveştile cu sfinţi şi moaşte pot fi foarte interesante atâta timp cât nu vor
fi vârâte pe gâtul copiilor ca fiind adevărate sau atâta timp cât nu ajung să
justifice crime în numele religiei. Altfel copiii vor ajunge sa aibă probleme
serioase în a distinge realitatea de fantezie. Despre aceasta problemă puteţi
citi acest studiu realizat in 2014 de universitatea din Boston. Mai jos se poate citi doar capitolul
introductiv:
"In
two studies, 5- and 6-year-old children were questioned about the status of the
protagonist embedded in three different types of stories. In realistic stories
that only included ordinary events, all children, irrespective of family
background and schooling, claimed that the protagonist was a real person. In
religious stories that included ordinarily impossible events brought about by
divine intervention, claims about the status of the protagonist varied sharply
with exposure to religion. Children who went to church or were enrolled in a
parochial school, or both, judged the protagonist in religious stories to be a
real person, whereas secular children with no such exposure to religion judged
the protagonist in religious stories to be fictional. Children’s upbringing was
also related to their judgment about the protagonist in fantastical stories
that included ordinarily impossible events whether brought about by magic
(Study 1) or without reference to magic (Study 2). Secular children were more likely
than religious children to judge the protagonist in such fantastical stories to
be fictional. The results suggest that exposure to religious ideas has a
powerful impact on children’s differentiation between reality and fiction, not
just for religious stories but also for fantastical stories."
Şi-ai cheltui secunda care eşti
Căutând Sensuri în cartea cu Poveşti?
Un fir de păr stă-ntre-Adevăr şi Fals –
Te rog, totul depinde cum priveşti!
Omar Khayyam
