Pagini

duminică, 9 noiembrie 2014

România jalnică la World Travel Market 2014

Tocmai m-am întors din Londra unde am participat în calitate de expozant la World Travel Market 2014. Este cel mai mare târg de afaceri în turism din lume. Pentru 4 zile toate ţările au încercat să atragă cât mai multe priviri asupra lor. România a reuşit, dar din păcate a fost intr-o notă jalnică.

Dracula, singurul moment de atracţie la standul României
Standul în care am fost aruncaţi nu era nimic mai mult decât un ţarc de vite care a reuşit excelent să ţină vizitatorii departe de noi. Poate doar sârma ghimpată a lipsit. Noi, practim am fost trataţi ca inamici ai vizitatorilor, gata să fugim când un rătăcit ajungea pe la standul României.

Să admitem că standul nu a fost cea mai mare problemă. Cei care au vrut să ia contactul cu partenerii au putut să plece în lumea largă. Problema este a pilelor care au ajuns în aceste funcţii de conducere din ANT, doamna Mirela Matichescu fiind total depăşită de eveniment, fără a fi în stare să stabilească o legătură reală între expozanţi şi reprezentanţii ANT-ului.

OK, să presupunem că nici acest ultim amănunt nu a contat. Ce ne omoară cel mai mult este lipsa de strategie pe termen mediu şi scurt. ANT-ul este total rupt de trendul actual din turismul mondial. Nu ştim ce vrem, ce promovăm, ce se adoptă azi de un guvern este demolat cu înverşunare de următorul guvern. ANT-ul sau minister, că nu ştii cum se va numi mâine, este total absent din social media. Am participat la câteva seminarii axate pe promovarea turismului prin social media. Reprezentanţii noştri au fost absenţi de la aceste seminarii. Acolo, ar fi aflat că ministerele din ţările dezvoltate, dar chiar şi ţări mai mici precum Sri Lanka, pun un mare accent pe acest tip de promovare. A cheltui bani pentru promovarea prin bloggeri, vloggeri, facebook, instagram, etc., este o prioritate pentru aceste ţări. Au de mult timp bugete alocate pentru aceste sectoare, au creativitate, sunt prezenţi pe facebook, instagram şi au milioane de fani. Noi? Noi nici măcar un site de turism adus la standarde normale nu avem. Iar acest site, aşa cum e el, e mai mult creaţia unei singure persoane pentru care am tot respectul. În comparaţie, puteţi vedea aici site-ul Bulgariei.

Cireaşa de pe tort a fost dată de fetele lui Mazăre. Cu paiete hidoase, tanga în cur (nu mă plâng) şi luciu pe feţe, fetele au dat un show grotesc mai ales când au tras o horă penibilă pe o doină. Oare unde sunt ambasadorii turismului românesc, acei sportivi faimoşi ai României cu care agramata de Grapini s-a tras in poze cu mare plăcere? De ce au primit aceşti oameni paşapoarte diplomatice, nu ca să promoveze România? Nu este World Travel Market o ocazie specială pentru aşa ceva sau aceşti sportivi sunt buni doar pentru propaganda politică?

Expozanţii români nu au fost invitaţi la o discuţie preliminară la începerea târgului prin care să li se explice ce doreşte ANT-ul de la această ediţie a World Travel Market, comunicarea a lăsat de dorit, feedback-ul luat de ANT de la noi fiind doar sub forma unor amărâte de chestionare aruncate expozanţilor an de an, dovadă clară că ele nici măcar nu sunt citite de cineva. Altfel presupun că ceva s-ar fi schimbat până acum.

La capitolul pozitiv l-aş adăuga pe Dracula, care imediat cum apărea prin stand reuşea să atragă atenţia tuturor. Aş mai adăuga micile cadouri oferite vizitatorilor până în ultima zi şi cam atât.

La sfârşit trebuie să felicit Sibiul care a fost prezent la această ediţie. Poate este singurul din ţară care ştie ce înseamnă un blogger, o promovare prin jurnalişti sau prin social media. Din păcate şi ei au limitele lor dacă autoritatea tutelară lipseşte din joc total.

Dacă acest articol s-ar termina doar cu o relatare in notă negativă, poate că aş fi la fel de patetic. Dar e clar că ANT-ul este complet incompetent şi atunci nu-mi rămâne decât ca împreună cu colegii din turism să încercăm înfiinţarea unei asociaţii de incoming care pe lângă promovare şi strategie pe termen lung să boicoteze aceste spectacole greţoase ale ANT-ului.

PS. Am văzut că e la modă să vorbeşti despre Marea Unire cu Basarabia, despre cum sare inima din noi de dorul fraţilor de peste Prut. Standul lor arăta de parcă erau veniţi de la fabrica de tractoare şi scule frezate. Şi atunci de ce România nu încearcă sa ţină Republica Moldova pe lângă standul ei, de ce nu avem o ofertă integrată? În rest ne mândrim că suntem români şi cu asta rămânem...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu